Direcția Națională Anticorupție a anunțat, astăzi, că Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost pus sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Acuzațiile procurorilor vizează faptele prezentate într-o investigație publicată recent de Recorder (https://bit.ly/41al0sf), în care ÎPS Teodosie și unul dintre consilierii săi (la rândul său urmărit penal) îi promit unui presupus om de afaceri un comision de 20% dintr-o finanțare de 800.000 de lei pe care afaceristul urma s-o obțină de la buget prin influență politică.

În comunicatul emis de DNA (https://bit.ly/3GuGM0g) se arată că, pe lângă statutul de arhiepiscop, suspectul Teodosie Petrescu are și calitatea de „funcționar public în sensul legii penale”.

Din informațiile Recorder, un al doilea dosar penal provocat de seria „Corupție în numele Domnului” a fost deschis zilele acestea de DNA Bacău, care vizează faptele de corupția din investigația „Șpagă pentru parohie” (https://bit.ly/3GvZogq). Și în acest material de presă apare o înaltă față bisericească în mijlocul negocierii unei șpăgi, este vorba de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.Cele două investigații pot fi urmărite accesând linkurile de mai jos.Corupție în numele Domnului 1: https://bit.ly/41al0sfCorupție în numele Domnnului 2: https://bit.ly/3GvZogq

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *